Săptămâna trecută, Ruslan Lazarin a ajuns în Republica Moldova la stații radio și în platouri de televiziune, unde a vorbit despre pasiunea sa cea mai mare, muzica, dar și despre originile sale și despre faima pe care a dobândit-o în Vrancea, unde s-a mutat de ani buni și unde și-a întemeiat o familie frumoasă.
Orginar din Cahul, Republica Moldova, artistul și-a făcut un nume în muzica românească și consideră că a venit rândul de a începe să prindă teren și pe meleaguri natale. A fost extrem de bine primit, iar muzica sa chiar a fost apreciată. Piesa SIMILARE este cea cu care Ruslan a plecat în promovare, piesă care s-a auzit în exclusivitate la Focus Fm de la lansare și care a devenit rapid un hit. Piesa este o dedicație pentru soția sa, Cristina, cea care îl inspiră și cea care îl susține și care i-a dăruit și doi copii.
Ruslan Lazarin pregătește lansări de piese și a ales să le facă în continuare la Focus Fm Regional, un radio care promovează artiștii români și muzica lor de calitate.
Lasă un răspuns